Micoza
Moderator: cristisz
Re: Probleme porcusor de guineea
Băiță cu șampon ketoconazol, în zile în care nu fac băiță ii dau cu betadine și unguent antimicotic. La piele roz doar la lumină intensă se vede foarte roșie. La piele neagră se vede inflamații parca. Este pe toată suprafața corpului așa ceva, din fericire pe burtică nu are. Poțiunea afectată este acoperită cu pâr deci nu prea se vede. La ureche a început să îi crească părul și să retras din roșu. Injectie a primit, a ameliorat puțin durerea dar nu mult din păcate. (doza a fost calculată) O să încerc să duc porcușorul la veterinarul recomandat să văd ce are. Și e ciudat că are acoperită cu pâr tot corpul iar acum își pierde doar. Nu se scarpină des și din cauza unghiilor a făcut o rană care începe să se vindece acum. Își târăște fundul și acolo am văzut roz foarte închis spre , care înainte avea o culoare deschisă. Din decembrie când am adus porcușorul a primit advocate spot on și de anul nou a avut răni foarte mari se scărpina mai mult când l-am adus acasă. Cu unguent antimicotic am dat atunci și a început să nu se mai scarpină să se simte bine. Și atunci era acoperit cu blănița în unele locuri nu sa văzut și poate am omis ceva parte și sa reinfestat pe tot corpul ? O doamnă veterinara a spus că doar după 3 luni a început să se vindece complet un porcușor se poate așa ceva ?
Re: Probleme porcusor de guineea
Ultima dată a primit injecție doramectina calculată doza în funcție de greutate. Azi m-am uitat mai bine la porcușor și are cojite albe pe tot corpul. Cojitele are formă de cerc unul lângă celălalt și înăuntru este pielea normală nu are bubite. Cojitele sunt pe tot corpul. Nu am văzut eu bine. Nu bubite au fost ci cojite pe toată suprafața corpului ( nu și pe burtă ). Tricofitia cum se tratează și cât timp durează? Așa arată poțiunea fără păr .
Re: Probleme porcusor de guineea
De ce în unele zone ii se face pielea negru la porcușor unde ar trebui să fie roz ? Ce tratament trebuie urmat pentru asta ? Își târăște fundul și se vede acolo că nu mai este roz cum a fost, ci începe să fie negru
Re: Probleme porcusor de guineea
Să știi că și eu am observat la porcuta mea aspectul asta.Pielea se face neagra acolo unde cade părul.Imaverol nu a dat niciun rezultat.Medicul zice că el a făcut ce a trebuit,adica injectie cu ivermectina și apoi aplicat de noi Imaverol.Noi suntem așa din februarie:((.Blăniță e foarte curata nu avem răni de la scarpinare dar ca nu ne vindecăm. De 2 ori pe săptămână baie.
Spal după ea o mașină de prosopele.Acum i-am adus de la tara frunze de nuc să-i fac ceai si sa o limpezesc după baita cu el.Nu ești singură care nu mai știe ce să facă (
Spal după ea o mașină de prosopele.Acum i-am adus de la tara frunze de nuc să-i fac ceai si sa o limpezesc după baita cu el.Nu ești singură care nu mai știe ce să facă (
Re: Probleme porcusor de guineea
Da doar ca la porcusorul meu se prezinta altfel. Cred ca in dieta gresesc undeva. Se scarpina dimineata si seara doar . Isi pierde din blanita, dar nu se vede ca ar chelii si la ureche are parca ar fi ceva inflamatie, iar inflamatia aceea sa redus putin si ramane asa. In unele locuri se vede rosu, iar in altele se vede cum ar fi negru. Spre mirarea mea nu ii cade parul din locurile infestate tare, iar unde ia cazut parul a si crescut foarte repede. Chiar daca are boala de piele ii creste parul foarte repede. Prima data am folosit micodermin pentru ca avea rani si dupa cateva vreme ia crescut parul, desi inca rana aceea nu sa vindecat complet.
Înapoi la “Dermatoze, diferite afectiuni ale pielii”
Cine este conectat
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 2 vizitatori