Mi-am reamintit lucrurile frumoase despre Pinky, serile in care o luam in pat sa nu mai planga in cusca la ,,insistentele” lui Betty.Am luat in brate ursuletul ei preferat si m-am pus iar la calculator sa ma uit la poze...apoi...privind pe geam am zarit locul de unde ea ma astepta mereu, in semn ca nu am uitat-o(de la fereastra mea se vede perfect). Copacul la radacinile caruia se odihneste acum micuta mea a fost primul care a inflorit in acest an...cel mai probabil este o mare coincidenta insa pentru mine a insemnat mult. Dupa cum spuneam, am zarit acel loc si am iesit afara, m-am pus langa ea in fund pe pamant si am inceput sa ,,povestim” ... eu la o tigare si ea, sper, la un fir de fan...
Mi-am incarcat bateriile, suna ciudat dar...
Este incredibil cata putere sa merg mai departe imi da acest sufletel chiar de nu mai exista fizic langa mine...
R.I.P. micuta mea !!!







de respiratia si boticul ei, de blanita ei moale, de...TOT !

