Mesajde Cristina B » 02 Oct 2011, 09:17
Draga de tine, claudiam...
Plang iar acum si nu ma pot opri, citind despre tragedia ta...Imi aduc aminte prin ce-am trecut eu...si inca mai trec...de cand l-am pierdut pe Jimmy. Jimmy Jim Jim, prietenul meu cel mai bun, iubirea vietii mele, papushica mea iubita. Jim e copilasul meu, pupaciosul meu, dintisorii care ma asteptau seara sa vin acasa, ochisorii care ma fixau dimineata din cuscutza pana ma trezeam din somn, colegul meu de drum cand plecam in calatorii... A murit pe 13 iulie, anul asta.
Claudiam, mie, draga mea, nici acum nu mi-a trecut. Daca intri la "Memoriale" ai sa vezi topicul "Va rog sa-mi spuneti unde am gresit". Daca vrei citeste acolo, nu vreau sa mai re-memorez in scris ce s-a intamplat.
Dar vreau sa-ti spun ca nu trece. Si nu trebuie sa treaca. Eu nu vreau sa-mi treaca in veci! Nu exista zi sa nu ma gandesc la Jim, nu exista zi sa nu-l vreau inapoi. Tu mai ai o fata, eu nu mai aveam nimic. Imagineaza-ti...Am fost terminata, pentru ca Jim a murit din cauza neglijentei mele. Desi a trecut ceva vreme, totul e proaspat in inima mea, de parca s-a intamplat in dimineata asta. De asta plang si acum cand iti scriu. Pana acum n-am reusit sa vorbesc despre Jim fara sa plang.
Ceea ce vreau sa-ti spun, draga mea, este ca trebuie sa incerci sa tratezi lucrurile separat. Sa o pastezi pe frumoasa adormita vie in inima ta si, pe de alta parte, sa o iubesti la fel de mult, ca si pana acum, pe frumoasa pe care o mai ai...si pe viitoarele printese care vor nimeri in mainile tale iubitoare.
Dupa ce a murit Jimmy am devorat forumul. Am cautat pe forum si in magazine un porcutz care sa semene cu Jim. Nu l-am gasit pana acum, dar nu ma indoiesc, AM SA-L GASESC!
Intre timp, a fost un caz special la Otopeni, e descris tot aici pe forum, unde ramasesera 3 porcuti la o fata care nu-i mai putea tine. Doi baieti si o fata. Erau in pericol, stateau in conditii improprii si fata nu le mai putea asigura buna stare. In fine, poveste lunga... Cand a sunat "alarma" pe forum am sarit imediat, m-am dus si i-am luat. Parca era 9 august...
Fata am dus-o la Cookie pentru ca avea fete, iar baietii au ramas la mine. Urma sa le gasim noi stapani, la mine trebuia sa fie doar o "statie". Inca sunt la mine si acum si abia zilele astea am inceput sa ma apropii de ei si cu inima. La inceput imi faceam numai datoria fata de ei. Nu-i luam in brate, nu-i alintam, nu-i pupam. Stii...nu erau ai mei. Eu ii luasem sa-i salvez si sa-i dau mai departe. Si apoi sa continui sa-l caut pe Jim.
Intre timp papanasii astia doi au inceput sa se inmoaie, nu mai sunt asa cu nasul pe sus. De unde erau foarte speriosi la inceput, cred ca nici lor nu le placea de mine cine stie ce, acum s-au acomodat atat de bine, incat nu mai vreau sa-i dau. devin, usor usor, parte din inima mea. Acum facem prin casa concursuri de popcorn, vin dupa mine prin casa, caraie si maraie si fac in toate felurile pe aici de ma pufneste rasul, si asa mai departe.
DAR inca nu exista moment sa ma uit la ei fara sa ma gandesc la Jimmy. Inca nu exista moment sa faca unul din ei vreun gest si eu sa nu-mi amintesc ca si Jim facea la fel. Ziceam ca m-am mai potolit cu plansul, dar a fost de ajuns sa citesc povestea ta ca sa incep iar...
Claudiam, concluzia este ca N-O SA-TI TREACA! Maia va ramane pe veci stapana pe o bucatica din inima ta! Macar fii fericita ca n-a suferit. Si nu, nu cred ca a purtat boala pe picioare dar a ascuns-o. Animalele sunt sincere, nu prefacute. Nu pot minti, cum fac oamenii. Altfel nu ar fi avut chef de pupaceli, de dragalasenii. Daca ar fi suferit, ai fi stiut, ti-ar fi aratat. Asa a fost la ea si, daca tot s-a intamplat, bine ca s-a intamplat asa. Asta nu-ti usureaza suferinta, dar mai tarziu o sa conteze. Tragediile pe care le-am citit pe forumul asta sunt ingrozitoare. Multi porcutzi sufera si se chinuie zile in sir, saptamani in sir, tratamente, injectii....nici nu vreau sa ma gandesc...
FII TARE, CLAUDIAM, ESTE TOT CE POT SA-TI SPUN! N-AI CE FACE ALTCEVA! Nu vreau sa te incant cu cuvinte carora sa nu le gasesti rostul. Suferinta e normala. Orice s-ar fi intamplat, ai fi suferit la fel. Nu avea cum sa se intample sa moara astfel incat sa poti spune "Da, OK, pana aici a fost, o ingropam si mergem mai departe!".
Asa ceva nu exista!
Mai important decat sa invatam din greselile noastre, este sa invatam cum sa nu le facem... Cand e tarziu, e PREA tarziu...