Nici nu stiu ce sa scriu, am o mie de ganduri care ma chinuie si nu pot sa le eliberez decat prin lacrimi. Nu pot sa nu ma invinovatesc ca atunci cand ma enerva ca facea prea mult zgomot (ea fiind cea mai galagioasa dintre toti 3), ridicam tonul la ea si nu-i vorbeam prea frumos. Acum am toata acea liniste pe care o doream, dar linistea interioara s-a dus pe apa sambetei. Mi-e un dor nebun de zburdalniciile ei, de tot ce face ea.
Ii promiteam ieri ca n-o voi mai certa niciodata, c-o voi lasa sa faca tot ce vrea ea daca se face bine. Nu pot sa cred, negatia parca isi face loc in mintea mea, ca nu mai am 2 fetite in camera mea, ca atunci cand le pun mancare, nu le mai pun "lor", ca e acolo sus, in cimitir, atat de departe... Am ingropat-o invelita in prosopelul cu care am invelit-o ieri, alaturi de un banut, o feliuta de castravete si alte bucatele din ce-i placea ei mai mult + intr-o cutiuta pe care i-am scris numele si perioada cat a trait. Este primul porcusor pe care-l pierd si primul animalut dupa 6 ani. Nu mai am putere sa scriu, ideile imi vin de-a valma, poate voi mai completa pe parcursul zilelor urmatoare.Buzitele despre care vorbeam in titlu:
Oops, blitzul!
Cantareatza mea...
Nani, nani...
Si mormantul:
Cand ma gandesc, parca nu vorbesc de noi, de purcelasa mea, parca nu constientizez 100%. Nu stiu daca se intelege ce vreau sa spun. 
