Gemon.ro :: Porcusor de Guineea

Nici nu stiu ce sa scriu, am o mie de ganduri care ma chinuie si nu pot sa le eliberez decat prin lacrimi.
Nu pot sa nu ma invinovatesc ca atunci cand ma enerva ca facea prea mult zgomot (ea fiind cea mai galagioasa dintre toti 3), ridicam tonul la ea si nu-i vorbeam prea frumos. Acum am toata acea liniste pe care o doream, dar linistea interioara s-a dus pe apa sambetei. Mi-e un dor nebun de zburdalniciile ei, de tot ce face ea. Ii promiteam ieri ca n-o voi mai certa niciodata, c-o voi lasa sa faca tot ce vrea ea daca se face bine. Nu pot sa cred, negatia parca isi face loc in mintea mea, ca nu mai am 2 fetite in camera mea, ca atunci cand le pun mancare, nu le mai pun "lor", ca e acolo sus, in cimitir, atat de departe... Am ingropat-o invelita in prosopelul cu care am invelit-o ieri, alaturi de un banut, o feliuta de castravete si alte bucatele din ce-i placea ei mai mult + intr-o cutiuta pe care i-am scris numele si perioada cat a trait. Este primul porcusor pe care-l pierd si primul animalut dupa 6 ani. Nu mai am putere sa scriu, ideile imi vin de-a valma, poate voi mai completa pe parcursul zilelor urmatoare.
Buzitele despre care vorbeam in titlu:

Oops, blitzul!

Cantareatza mea...

Nani, nani...


Si mormantul:

imi pare foarte rau pentru pierderea ta

Saracuta de ea Condoleante

Imi pare rau pentru pierderea ta... I-ai facut un mormant foarte frumos, la fel cum era ea...
Sper sa treci peste si sa te ierti! Indiferent ca te rasteai la ea, ai iubit-o si asta conteaza!

Va multumesc mult de tot pentru cuvintele frumoase...
Exact peste o ora se implineste o saptamana, si plang din nou. Ieri am reusit nu stiu cum, sa ma abtin, prima zi cand nu am plans. Vorbesc de parca ar fi trecut cine stie cat timp, asa mi se si pare, dar cand colo, e doar o saptamana. Doare atat de tare faptul ca mi-e un dor nebun exact de lucrurile pt care o certam de multe ori. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, ea era singura pe care o certam din cele 4 animalute. Acum imi amintesc de privirea ei inocenta cand facea asta, cum avea ea obiceiul asta numai cu mine: sa apuce cu dintisorii de folie si sa traga, facand astfel zgomot si atragandu-mi atentia. In 99% din cazuri facea asta numai cu mine. Inca nici nu m-am uitat bine la pozele postate aici, doar asa, pe furis, cu coada ochiului, chiar si atunci cand le-am postat. Am senzatia ca e un vis urat, un cosmar din acela care pare foarte real si foarte lung, desfasurandu-se pe parcursul unei intregi nopti. Chiar daca ea nu mai simte nimic acum propriu-zis, simt ca vreau s-o vad, sa aflu ce mai face...

6 saptamani deja...incredibil cum trece timpul...

Azi se implinesc exact 3 luni...fix marti, fix 20... Parca numai ieri a fost, totul e atat de ciudat si confuz, parca nu mi se-ntampla mie. Cand ma gandesc, parca nu vorbesc de noi, de purcelasa mea, parca nu constientizez 100%. Nu stiu daca se intelege ce vreau sa spun.

este greu, dar trebuie sa mergem mai departe si sa ne amintim de ei cu drag zambind!

Iti spun precis ca cantareatza ta se bucura ca i-ai facut un mormant pe cinste! Odihneasca-se in pace!