
|

Musca gratiile custii? Cu acest comportament el ne semnaleaza
o necesitate:
Ii e foame sau este
nerabdator - La zgomotele precedate de hranire (sosirea stapanului, deschiderea usii de la camara, deschiderea usii
frigiderului) porcusorul se agita si reactioneaza vioi. Unii pandesc sau doar asteapta, altii raspund cu un tipat ascutitor.
Exista si indivizi care se ridica in doua picioare si/sau incep sa muste gratiile custii, revendicandu-si in acest fel
„drepturile”, atentionandu-ne, ca am uitat de prezenta lor sau nu le-am servit prompt, asa cum se asteptau ei de la
noi :-).
Sa incercam sa le hranim de fiecare data
la aceeasi ora, rutina va avea efect pozitiv asupra sanatatii lor.
Ar dori sa iasa din
cusca - Semnaleaza in acest fel dorinta de a se plimba in afara custii (mai ales cei care s-au obisnuit sa fie scosi zilnic,
la o anumita ora, pentru a umbla/a se plimba liber). El poate sa se comporte asa si atunci cand in incapere simte mirosul si/sau
aude sunetele unui/unor porcusor(i), incercand sa ajunga la el/ei.
Porcusorul are nevoie de miscare. Sa-l
scoatem zilnic din cusca, pentru a se plimba liber in locurile amenajate in acest scop. Un loc mai ferit (cum ar fi coltul unei
incaperi sau suprafetele de langa zid) acoperit cu ziare si amenajat cu diferite ascunzisuri (de ex. mai multe cutii de carton
care prealabil au fost decupate pentru a avea 1-2 „usite” in fata si/sau lateral, alte accesorii) le va indemna sa se
plimbe, vor explora teritoriul. Acest mediu va fi si mai atractiv daca din cand in cand va mai fi schimbat sau macar putin
diferit amenajat.

Micile recompense (bucati de verdeturi, legume, fructe si/sau iarba verde) ascunse prin imprejurimi vor stimula
porcusorii, plimbarea, explorarea va deveni mai interesanta. Fiind animale curioase, chiar si indivizii mai timizi vor invinge
frica initiala, si daca se vor simti in siguranta, mai devreme sau mai tarziu vor porni „la drum”, vor inspecta
aceste locuri, jucandu-se si alergand cu placere.
Se plictiseste
- Este tinut singur, nu are partener(i) si/sau traieste intr-un spatiu neadecvat
(cusca prea mica), si din aceasta cauza, de plictiseala el incepe sa rontaie gratiile custii. Izolat, intr-un mediu strans,
lipsit de stimuli orele, zilele acestui mic mamifer sociabil trec monoton, pur si simplu nu are cu ce sa-si ocupe timpul.
In cazul in care mediul lui nu se va schimba, aceasta comportare poate deveni stereotipa.
Porcusorul de Guineea este specie sociala,
in natura el traieste in grup. Sa nu-l tinem de unul singur! Sa-l tinem impreuna cu (un) alt (alti) porcusor(i), si sa-l asezam
intr-o cusca adecvata, spatioasa, ca el sa se simta bine si atunci si comportamentul lui se va schimba.
 Sa avem grija ca fanul (si apa!) sa fie permanent disponibil.
O cusca mai mare, cu diferite ascunzisuri semideschise - cum ar fi o casuta de lemn fara podea si/sau un mic tunel construit din
crengi mai groase, netoxice, care se pot rontai fara risc - va fi un ambient ideal pentru aceste animale dragalase.
|
Pe aceasta pagina:
Ii e foame sau este nerabdator
Ar dori sa iasa din cusca
Se plictiseste
|